Biserica din Curagău are nevoie de 20.000 lei pentru instalarea sistemului de încălzire

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 22, 2020   Autor: Pr. Dragoș Bălinișteanu

Aflată în construcție, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Curagău, com. Comarna, a ajuns în etapa de realizare a sistemului de încălzire. Din donațiile oferite de enoriași și alți donatori au fost cumpărate o parte din materialele necesare, în valoare de 5.000 lei.

„Pentru că anotimpul rece bate la ușă încercăm din toate puterile să facem acest efort și să realizăm sistemul de încălzire a bisericii. Având în vedere resursele zonei și recomandările primite, cea mai potrivită variantă este o centrală mixtă care funcționează pe lemn și peleți. Pe lângă achiziția acesteia trebuie să ridicăm și o încăpere specială în care să funcționeze. De asemenea mai avem nevoie de anumite materiale pentru încălzirea interioară și în total costurile se ridică la aproximativ suma de 20.000 de lei” a declarat părintele Dragoș Bălinișteanu de la Parohia Curagău.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Curagău a primit în acest an o nouă haină, fiind finalizate lucrările de tencuire interioară și exterioară.

Parohia Sfântul Ioan Botezătorul
Cont: RO52 CECE IS10 30RON 1123 451
CUI: 25692560
Banca: CEC Bank
Detalii plată: Centrala

Telefon: 0745.317.555

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri